Când ies din sistemul de protecție, tinerii instituționalizați nu își cunosc drepturile, iar unul dintre primele obstacole este chiar accesul la locuire.

Colegii noștri au fost la Centrul Acasă al DGASPC Sector 6 unde au făcut un curs de informare cu și pentru tinerii aflați în centru.  Prin joc și exerciții interactive ei au înțeles ce drepturi și obligații vor avea când vor locui singuri, precum și modalități de accesare a unei locuințe. Care sunt diferențele dintre locuințe sociale, locuințe pentru tineri, adăposturi de urgență, sau adăposturi de noapte. Și bineînțeles, despre importanța contractului de închiriere.
 

De asemenea, o parte dintre oamenii din grupurile vulnerabile alături de care lucrăm sunt oamenii privați de libertate din penitenciare pe care îi ajutăm să își cunoască drepturile și să acceseze mai ușor locuri de muncă.

 
 Odată finalizată perioada de detenție, acestor persoane le este foarte greu să se integreze pe piața muncii și să lucreze legal cu contract de muncă. De aceea, am organizat la Penitenciarul București-Jilava un curs de informare în care am vorbit despre modalități legale de căutare a unui loc de muncă și riscurile muncii la negru. 
 
Formatorul nostru le-a oferit exemple concrete privind dosarul de angajare pentru ca o persoană să fie sigură că este cu adevărat angajată legal.
 
Ne dorim să diminuăm astfel marginalizarea socială a persoanelor private de libertate și să le dăm șansa la o viață nouă cât mai lipsită de obstacole.

Această activitate face parte din proiectul „Incluziunea are Voce” în parteneriat cu RISE Romania – Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție și Fretex Pluss AS (Norvegia), prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *